Acasă»
Programul FIDELIS

    FIDELIS, EDIȚIA CENTENAR
    Emisiune aniversară de titluri de stat pentru populație

    Ministerul Finanțelor Publice marchează Centenarul Unirii printr-o emisiune specială de titluri de stat care va avea scadența în anul 2018, la 100 de ani de la Marea Unire. Orice persoană fizică, de peste 18 ani, poate participa la această emisiune jubiliară prin cumpărarea de titluri de stat cu o valoare nominală de 100 de lei.

    INSTRUMENTE OFERITE: Titluri de stat, cupon fix, plătibil anual

    VALOAREA NOMINALĂ: 100 LEI

    MATURITATE: 2 ani.

    LOTERIE ANIVERSARĂ: La scadență, Ministerul Finanțelor Publice va organiza o loterie aniversară prin care 100 de persoane fizice, deținători de titluri de stat ai emisiunii jubiliare, vor câștiga premii de câte 1000 de LEI fiecare, indiferent de numărul de titluri deținute.

    CUMPĂRĂTORI ELIGIBILI: Persoane fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de cel puțin 18 ani

    MODALITATEA DE CUMPĂRARE A TITLURILOR DE STAT:

    1. Cumpărătorii interesați se prezintă la una din băncile care distribuie emisiunea de titluri de stat și precizează numărul de titluri de stat pe care le dorește să le cumpere. Prezintă ofițerului bancar documentele de identificare (carte de identitate, pașaport, etc) și dovada plății titlurilor de stat (în cazul în care plata s-a făcut printr-o altă bancă).
    2. La subscriere, cumpărătorii sunt obligați să ofere datele contului bancar personal sau, în cazul în care nu au un cont bancar deschis, să deschidă unul la oricare bancă.
    3. După realizarea subscrierii, ofițerul bancar va înmâna investitorului două exemplare ale formularului de subscriere.
    4. Cumpărătorul va verifica datele preluate în formularul de subscriere: datele de identificare, numărul de titluri subscrise și contul bancar în care se vor efectua plățile de principal și dobândă aferente titlurilor deținute.

    COSTURI ASOCIATE CUMPĂRĂRII TITLURILOR DE STAT: La subscrierea titlurilor de stat prin băncile intermediare nu vor exista costuri pentru cumpărători.

    MECANISMUL DE LISTARE ȘI DE TRANZACȚIONARE A TITLURILOR DE STAT
    Titlurile se pot tranzacționa pe piața secundară administrată de BVB printr-un mecanism similar cu prima emisiune din anul 2015.
    Cumpărătorii care doresc vânzarea titlurilor înainte de scadență, le pot vinde oricând prin băncile intermediare, care furnizează cotații zilnice de preț.

    IMPOZITARE: dobânzile și câștigurile de capital realizate din deținerea și tranzacționarea titlurilor emise de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice sunt venituri neimpozabile.