A expirat sesiunea»
Detalii

    Ministerul Finanțelor Publice propune spre consultare publică proiectul de Ordonanță pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale. Principalul scop al proiectului este diminuarea evaziunii fiscale prin impulsionarea conformării voluntare, prin oferirea de stimulente actorilor economici pentru a se comporta “corect” și pentru a crește gradul de responsabilitate civică. Diminuarea evaziunii fiscale va crea spațiul fiscal care va permite alocarea de resurse financiare suplimentare pentru domenii precum învățământul și sănătatea.

     

    În cadrul Loteriei bonurilor fiscale se vor efectua extrageri a două valori, respectiv:
    • un număr din intervalul 1-999, reprezentând valoarea bonului fiscal fără subdiviziunile leului, și
    • data emiterii bonului.

     

    Extragerile vor fi lunare, dar și ocazionale (Paște, Crăciun etc.). Fondul de premiere se va împărți la numărul bonurilor fiscale câștigătoare revendicate, astfel rezultând valoarea unitară a fiecărui câștig.

    Notă:

    Rezultatele extragerilor lunare și ocazionale vor fi disponibile online, pe web site-ul Ministerului Finanțelor Publice și pe cel al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pentru un interval de cel puțin 30 de zile.

    Ministerul Finanțelor Publice intenționează organizarea Loteriei Bonurilor Fiscale începând cu 13 aprilie 2015 (a doua zi de Paște), când se va programa prima extragere ocazională, având un fond de premiere de 1 milion lei.

    Proiectul poate fi consultat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, la rubrica Transparență decizională:
    http://www.mfinante.ro/transparent.html?method=transparenta&pagina=acasa&locale=ro