A expirat sesiunea»
Detalii

    În cursul zilei de astăzi am fost informat în legatură cu existenţa unor probleme în procedura de depunere on-line din cadrul schemei de minimis.

    Am dispus imediat demararea unei anchete interne împreuna cu STS şi alte instituţii competente din domeniul siguranţei IT. Din primele investigaţii a rezultat faptul că resursele IT alocate schemei de minimis au fost insuficiente în urma anticipării greşite a numărului mare de firme care sunt interesate. Astfel, au apărut blocaje şi mesaje de eroare în accesarea paginii de internet dedicate schemei de minimis.

    Ca urmare, am decis ca sesiunea de înregistrare on-line desfăşurată astăzi pentru schema de minimis sa fie anulată şi reluată ulterior pentru a oferi egalitate deplină de şanse tuturor IMM-urilor interesate să înregistreze cereri de finanţare, eliminând orice suspiciune cu privire la corectitudinea derulării acestei proceduri.

    Îmi doresc ca acest program să fie implementat correct, iar banii din schema de minimis să ajungă la cât mai multe firme fără nicio suspiciune, să cream locuri de muncă şi să capitalizam IMM-urile.

    Scopul meu este ca prin acest program să stimulăm mediul de afaceri şi nu accept să planeze nicio urmă de îndoială cu privire la acest program.

    Dupa cum aţi fost anunţaţi, investigaţia este în derulare şi este efectuată de specialiştii MFP împreună cu STS şi alte instituţii competente din domeniul siguranţei IT iar rezultatele investigaţiei vor fi urmate de măsurile care se impun şi vor fi anunţate public.

    Daniel Chitoiu

    Viceprim-ministru,

    Ministrul Finantelor Publice